Descoperire arheologică controversată: Doi bebeluși care au murit acum 2.100 de ani au fost înmormântați cu „căști” realizate din cranii – FOTO

Descoperire arheologică controversată: Doi bebeluși care au murit acum 2.100 de ani au fost înmormântați cu „căști realizate din cranii - FOTO
Publicat: 19/11/2019, 11:29

Scheletele au fost descoperite într-un sit arheologic din Ecuador, numit Salango. Cei doi bebeluși, morți la o vârstă fragedă, aveau pe cap cranii de copii.

Acesta este singurul caz de acest fel cunoscut, potrivit arheologilor. Cercetătorii nu știu care este cauza morții copiilor.

„Craniile” au fost puse pe capetele bebelușilor, cel mai probabil, pe când încă mai aveau țesut pe ele, altfel nu s-ar fi fixat atât de bine, potrivit cercetătorilor. Aceștia au publicat un articol cu descoperirile în jurnalul „Latin American Antiquity”.

Misterele nu se opresc aici. Oase de la mâini au fost introduse între „căști” și craniile bebelușilor. Arheologii nu știu cui au aparținut aceste oase, potrivit lui Sara Juengst, autorul principal al articolului publicat și profesor la University of North Carolina.

Lângă scheletele bebelușilor, care avea semne care indică malnutriția, cercetătorii au descoperit figurine din piatră care reprezentau strămoși.

O erupție vulcanică a acoperit cu cenușă zona în care s-a făcut descopertirea cu puțin timp înainte de moartea copiilor. Este posibil ca acest eveniment să fi cauzat foamete în zonă, potrivit cercetătorilor, fapt care explică semnele care indică malnutriția bebelușilor.

Foto: Live Science

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×